EVZ

Ancheta care arată cum fosta directoare de la Agenția Națională de Transplant și iubitul ei făceau scamatorii cu banii bolnavilor

Autor: | | 3 Comentarii | 8768 Vizualizari

2018 a fost un an de foc pentru programul de transplant românesc: probleme nerezolvate din trecut, noi atacuri menite să distrugă acest sistem salvator de vieți, insufi cienta preocupare din partea celei care a condus Agenția Națională de Transplant. Venită taman de la Cluj ca să „pună transplantul pe roate”, chirurgul Anca Alexandra Baculea nu a făcut decât să greșeascăfl agrant. Și-a luat ca ajutoare patru „voluntari”, unul fi ind chiar iubitul ei, doctorul ORL Marian Stamate, de la Spitalul Colțea. În urma unui audit intern, făcut la comanda Ministerului Sănătății, dezastrul făcut de cei doi a ieșit la iveală. Ministrul Sorina Pintea a demis-o pe Anca Baculea, iar cea din urmă, lezată în urma pierderii funcției, a pornit – împreună cu dr. Stamate – un atac nu doar asupra Ministerului, ci și asupra programului de transplant. Datele consemnate în raport arată că dr. Anca Baculea și dr. Marian Stamate au făcut numeroase găinării, sifonând din banii statului pe plimbări cu avionul, chirii de 950 de euro pe lună, facturi de întreținere și câte și mai câte.

Alte articole din categoria: