EVZ

Autori

Autor: Ion Cristoiu

ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Victor Ponta i-a zis lui C. P. Tăriceanu că-i dă un post în Guvern numai dacă-i face rost de ceva trădători

DATA: vineri, 28 februarie 2014

Halucinantului moment de la Palatul Victoria în care am putut vedea un personaj de talia lui Călin Popescu Tăriceanu – 62 de ani, om însurat, întemeietor de partid anti-FSN în 1990, ministru, premier, preşedinte de partid, liberal din tată-n fiu – cerînd unui ţîşti- bîşti precum Victor Ponta o audienţă, acordată de nepoţelul lui Ion Iliescu şi băiatul din flori al lui Adrian Năstase cu bunăvoinţa cu care Papa Francisc acordă audienţă unui pelerin venit din Ecuador, am scris în mai multe rînduri pe cristoiublog.ro.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Prin unul dintre acele evenimente zise în Istoria poporului român drept expresia norocului chior, democrația din România fost salvată!

DATA: joi, 27 februarie 2014

Destrămarea USL – eveniment cu pricini logice şi nu întîmplătoare – cum cred unii care nu știu de tata moșu Marx, a împărţit pe comentatori în două tabere distincte, definite după simpatia faţă de PSD sau faţă de PNL. Fanii PSD s-au năpustit să acuze PNL de prăbuşirea hardughiei politico-electorale. Adepţii PNL au arătat cu degetul spre PSD.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Ultima Cuvîntare a lui Victor Ponta pe post de Nicolae Ceaușescu al USL

DATA: miercuri, 26 februarie 2014

Tocmai mă amuzasem (înainte de a mă reîntoarce la Biblioteca Academiei) cu ştirea că un român a furat din Germania porumbei voiajori (ce genii, ce Brâncuşi ai şterpelitului românaşii noştri!), cînd, deodată, Radio România Actualităţi, post pe care-l ascult cu sfinţenia cu care jupîn Dumitrache citea, fără să înţeleagă nimic, Vocea patriotului naţionale, a anunţat: Peste cîteva minute, o Declaraţie politică a lui Victor Ponta de la Palatul Victoria.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Crin Antonescu-liderul Revoluției Portocalii de la Kiev în variantă românească?

DATA: miercuri, 26 februarie 2014

Cu ceva timp în urmă, după zdrobirea Portocaliilor în Georgia şi pe fondul discordiei din Coaliţia pro-occidentală de la Chişinău, am scris în Evenimentul zilei un text în care proclamam Sfîrşitul Revoluţiei Portocalii în Estul Europei.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. USL - o Coaliție Măreață a cărei soartă stă într-un fleac: acceptarea lui Iohannis de către Victor Ponta

DATA: luni, 24 februarie 2014

Luni, 24 februarie 2014, expiră ultimatumul dat de Crin Antonescu lui Victor Ponta pentru a supune Parlamentului modificarea structurii guvernamentale, astfel încît Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, să devină ministru de Interne şi vicepremier cu Finanţele.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Descinși la București din feudele lor, baronii PSD au încuviințat ruperea USL

DATA: sâmbătă, 22 februarie 2014

De la televiziunile de ştiri, atente la persoana lui Victor Ponta pînă într-acolo încît fac Breaking News și din ivirea unui nou fir de păr pubian, am aflat că multilateralul cetățean al Republicii (premier, vicepremier, ministru de Finanţe, preşedinte PSD, preşedinte USD şi copreşedinte USL) a sărbătorit joi, 20 februarie 2014, 4 ani de la parvenirea sa în fruntea PSD.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Victor Ponta o apără pe Mariana Cîmpeanu din PNL ca pe un penal din PSD

DATA: vineri, 21 februarie 2014

Infinit mai bună decît multe alte ieşiri publice din ultimul timp, Conferinţa de presă ţinută de Traian Băsescu miercuri seara la Cotroceni s-a remarcat prin abordarea precisă a unor chestiuni de mare interes pentru opinia publică în ce priveşte Guvernul USD (îi spun aşa deoarece Victor Ponta conduce un Guvern USL doar cu numele, în realitate fiind vorba de un Guvern PSD şi al sateliţilor săi improvizați, UNPR, PC).

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. PSD vrea să dea afară PNL de la Guvernare în aşa fel încît să pară că PNL a dorit să plece

DATA: joi, 20 februarie 2014

Făcînd un pas mai departe în confruntarea cu PSD, PNL i-a determinat pe Daniel Chiţoiu şi pe Andrei Gerea, cei care-şi anunţaseră demisiile din funcţiile de vicepremier şi ministru de Finanţe, respectiv, ministru al Economiei, să-şi depună cererile la Registratura Guvernului.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Să nu ne smiorcăim cu Crin Antonescu!

DATA: miercuri, 19 februarie 2014

Site-ul Reporter virtual a dat ştirea potrivit căreia duelul audienţelor dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, unul producîndu-se pe Antena 3 şi celălalt, pe B1 TV, a fost cîştigat cu 3 la 1 de Victor Ponta.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum vrea să stea pe sîrmă Crin Antonescu fie și în patru labe

DATA: marţi, 18 februarie 2014

Luni pe la prînz, Crin Antonescu a ieșit în fața presei pentru a-și expune poziția față de Criza din USL.

Pagina 156 din 162