EVZ

Autori

Autor: Iulian Chifu

Turcia și-a crescut exponențial relevanța în Orientul Mijlociu și în NATO, fiind curtată din toate părțile. Pulsul Planetei

DATA: marţi, 03 aprilie 2018

Turcia a avut și are un spațiu de manevră mult mai larg decât oricare stat din cadrul NATO. Cu a doua armată în Alianță ca dimensiune, cu poziția sa de pavăză împotriva revărsării Orientului Mijlociu către Europa și Occident - cu toată instabilitatea, migrația și soldații diferitelor organizații islamiste și teroriste - cu un rol de prim respondent și stat de vârf în fața Iranului și Rusiei, Turcia a beneficiat în timp de cea mai mare bunăvoință în cadrul Alianței.

Lovitură șoc a lui Donald Trump: SUA retrag trupele din Siria. Pulsul Planetei

DATA: duminică, 01 aprilie 2018

Într-o întâlnire în Ohio, Președintele American Donald Trump a anunțat că trupele americane din Siria vor fi retrase curând, „lăsând pe alții să se ocupe de regiune”. Anunțul a șocat principalii consilieri de la Casa Albă, Pentagonul în întregime și Consiliul Național de Securitate, care are o reuniune joi pe această temă.

Alertă maximă: trei generații de teroriști jihadiști în Europa

DATA: miercuri, 28 martie 2018

Europol a lansat un avertisment recent privind perspectiva deschiderii sezonului atacurilor teroriste în Europa. La nici două zile, în sudul Franței am înregistrat atacul unui lup singuratic, care a revendicat că e soldat al Daesh/Stat Islamic, gata să moară pentru Siria, și a ucis 4 persoane, rănind 14. Totuși cum arată amenințarea teroristă în lume astăzi?

Joaca de-a concedierea înalților oficiali și noua gardă a Administrației Trump

DATA: marţi, 27 martie 2018

Nu a trecut mult timp de când lumea răsuflase ușurată odată ce garda cu care președintele American Donald Trump câștigase alegerile – o colecție de conservatori, anti-imigrație, radicali de dreapta și personaje apropiate de mișcările Superiorității Albe în America – a fost pe deplin înlocuită cu oameni ai sistemului.

Franța sub atac terorist: 5 morți, 14 răniți, un “lup siguratic” radicalizat de propaganda ISIS

DATA: duminică, 25 martie 2018

Sfârșitul de săptămână a marcat un nou atentat terorist în Franța, ivit parcă de nicăieri, atunci când în orășelul Trebes din sud, un tânăr de 25 de ani, Redouane Lakdim, marocan de origine dar devenit cetățean francez, a schimbat delicvența minoră pe luare de ostateci și atentat terorist, după ce s-a autoradicalizat pe internet, inspirat de către ISIS – Daesh, organizație autointitulată Stat Islamic.

Scandal în Rada Supremă de la Kiev: deputatul pilot erou Nadia Savcenko era terorist! Pulsul Planetei

DATA: vineri, 23 martie 2018

Lovitură de teatru azi în Rada Supremă, parlamentul unicameral al Ucrainei: pilotul erou al războiului din Donbas, Nadia Savcenko, doborâtă și arestată de către ruși în timpul conflictului din Estul Ucrainei din 2014, aleasă pe listele Blocului Iulia Timoshenko parlamentar, eliberată cu surle și trâmbițe de către Kiev în urmă cu aproape doi ani din prizonierat(după aproape doi ani de închisoare), a fost arestată astăzi direct din parlament, imediat după ce s-a votat ridicarea imunității sale. Acțiunea solicitată de către SBU – serviciul de securitate intern – și de procurorul general al Ucrainei, Iuri Lutsenko, a fost determinată de planificarea unui atac terorist la adresa liderilor de la conducerea Ucrainei.

După arme chimice, rachete penetrante testate în Siria împotriva adăposturilor și a școlilor subterane

DATA: joi, 22 martie 2018

Siria este un poligon de testare a diferitelor arme de către diferiți participanții la războiul civil devenit război între marile puteri și puterile regionale interesate, direct și prin intermediari. După armele chimice de diferite facturi – clorină, sarin, alte substanțe necunoscute – lansate de regimul Bashar al Assad, opoziția siriană a devenit ținta armelor penetrante ale Federației Ruse. În Regiunea Ghouta de Est, din suburbiile Damascului, o asemenea lovitură a distrus o școală subterană ucigând 15 copii și două femei, după raidurile ruse asupra orașului Arbin.

Adevărul despre rachetele „infailibile” ale lui Putin: lansarea cursei globale a înarmării. Pulsul planetei

DATA: miercuri, 21 martie 2018

Vladimir Putin este în criză de supraîncredere. Voit sau forțat din dorința publică de a aduce ceva nou în campania electorală prezidențială, Președintele Rusiei a mizat pe rapoartele super-optimiste ale militarilor săi și complexului militar – industrial reconstruit de către vicepremierul grandoman Dmitri Rogozin și a prezentat, în raportul său despre starea națiunii, la 1 martie, armele fantastice ale Rusiei în format de desen animat, cu riscul de a părea ridicol. Este motivul pentru care merită să ne aplecăm mai atent asupra adevărului despre rachetele pretins infailibile ale lui Putin și a efectelor desenelor animate prezentate în cadrul discursului său care nu mai convinge pe nimeni. Mai ales că o criză de supraîncredere la Kremlin poate duce la gesturi necugetate și demonstrații de forță cu consecințe greu de anticipat.

Solidaritatea transatlantică cu Londra anunță un Brexit mai coeziv și reglarea lină a divergențelor în Lumea Occidentală

DATA: marţi, 20 martie 2018

Atacul cu agent neurotoxic asupra fostului ofițer GRU care a lucrat cu serviciile britanice MI6, Serghei Skripal, a determinat un uriaș val de solidaritate și coeziune a Occidentului. O asemenea explozie de solidaritate și conștientizarea intrării într-un război rece, care alunecă spre război deschis sub diferite forme cu Rusia, face ca și efectele asupra divergențelor din sânul Lumii Occidentale să se estompeze, în perioada imediat următoare.

Arestări, fuga în exil, proteste și o regiune fără lideri: Catalunia pierde controlul autonomiei pas cu pas, în fața statului spaniol

DATA: marţi, 20 februarie 2018

După valurile de entuziasm separatist, regiunea spaniolă Catalunia se luptă să-și prezerve până și autonomia constituțională. Într-adevăr, lupta pentru o independență efemeră, de pe pozițiile unui separatism egoist, au dus la complicații economice și comerciale majore, după acțiunile Spaniei care au dus la delocalizări severe ale firmelor cu sedii în regiune, în timp ce administrația nu a mai fost în stare să-și aleagă un nou președinte și să funcționeze coerent.

Pagina 1 din 91