EVZ

Autori

Autor: Dan Dumitriu

Seara în care Sorin Ovidiu Vîntu, Vlad Filat și Vladimir Plahotniuc și-au împărțit Republica Moldova | Jurnalul unui fost jurnalist

DATA: sâmbătă, 17 octombrie 2015

În contextul acuzațiilor de mită care i se aduc lui Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, EVZ a obținut o mărturie despre subternele bătăliei dată pe controlul statului vecin între afaceriștii români și cei filo-ruși.Dragoș Nedelcu a fost redactor-șef adjunct la săptămânalul economic „Capital” până în 2006, apoi director executiv la „The Money Channel”. A plecat, în anul 2006, de la „Capital” la Grupul Realitatea- Cațavencu, deținut de Sorin Ovidiu Vîntu. Acolo a primit postul de șef proiecte editoriale speciale pentru presa de business. Nedelcu a ieșit din presă, devenind om de afaceri și unul dintre apropiații lui Vîntu.

Stelian Tănase povesteşte în JURNAL culisele SCANDALULUI cu MASONERIA: "Șeful ritului scoțian din România Costel Iancu face mari presiuni să aprob o emisiune"

DATA: luni, 12 octombrie 2015

Stelian Tănase a povestit în jurnalul său şi cum a ajuns să intre într-un scandal monstru cu masoneria pentru că un lider al acestei organizaţii i-a cerut să aprobe o emisiune.

JURNALUL LUI STELIAN TĂNASE, fost director gen. TVR. Dezvăluiri șocante despre POLITICIENI, ZIARIȘTI, implicarea MASONERIEI și manevrele PSD pentru acapararea televiziunii

DATA: luni, 12 octombrie 2015

Stelian Tănase, fostul director general al TVR a început publicarea unui jurnal în care a consemnat evenimentele petrecute în mandatul său din fruntea instituției. O lectură extrem de interesantă din care se poate întrezări încrengătura de interese din jurul acestei televiziuni. De la ziariști, Liviu Mihaiu și Mihai Rădulescu, la politicieni, Victor Ponta, Crin Antonescu, Nini Săpunaru, Ion Iliescu, trecând prin Masonerie, Costel Iancu și Radu Bălănescu, vedem cum o multitudine de personaje apar în întâmplările descrise de Stelian Tănase. Vă prezentăm câteva fragmente mai interesante, materialul integral putând fi accesat pe blogul acestuia.

Pagina 19 din 19