EVZ

Autori

Autor: Dan Andronic

 

Dan Andronic (născut la București, în 1970) este un jurnalist și consultant politic. În prezent este director general la cotidianul Evenimentul Zilei.

A absolvit Liceul Teoretic „Ion Neculce” București, promoția 1989 și „Facultate de Istorie” din cadrul Universitatea București, promoția 1999.

În anul 1992 debutează în presă ca redactor la Evenimentul Zilei, unde lucra și tatăl său, caricaturistul Adrian Andronic. Mai târziu, a ocupat funcția de redactor-șef adjunct al publicației.

Mai apoi a deținut funcții de conducere în diferite instituții media. În ianuarie 1997, a plecat la Tele 7 abc pe postul de realizator de emisiuni și director de programe. În anul 1998 a fost numit director de programe și realizator de talk-show-uri la Prima TV și mai apoi director la Știri, între 1998 și 2000.

În anul 2001 a fost numit în funcția de director la cotidianul Curentul ocupând mai târziu postul de director general la Realitatea TV în perioada 2003-2004. Din 2004 s-a ocupat în principal de consultanță politică. Din 2011 s-a întors la EVZ, ca director general.

În prezent realizează și emisiunea ”Lumini și umbre” pentru postul B1 TV. Este vorba de o serie de interviuri cu personalități politice. Emisiunea a demarat în 17 ianuarie 2015 și este difuzată pe B1 TV în fiecare sâmbătă, de la ora 22.00. Vezi aici înregistrările video.

Conținutul emisiunilor este transcris și pe evz.ro, în articolele din categoria ”Interviurile lui Andronic”.

De pe danandronic.ro: încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.

SRI, de la teorii science-fiction la (re)construcție. Editorial de DAN ANDRONIC

DATA: duminică, 25 martie 2018

Serviciul Român de Informații a avut puțini șefi. Măgureanu, Timofte, Maior (cu Coldea pe coadă câteva luni), Hellvig. Doi dintre ei cu mandate de peste 7 ani, adică aproape atingând durata a două mandate prezidențiale.

AROGANȚĂ MAXIMĂ! LAURA CODRUȚA KOVESI a dovedit că-i mai puternică decât THOMAS JEFFERSON. Editorial de Dan Andronic

DATA: joi, 22 martie 2018

Kovesi își dovedește puterea! Zi de zi. Prin aroganța cu care refuză să se prezinte în fața unei comisii parlamentare, să răspundă întrebărilor care nu-i convin sau să-și urmărească adversarii din presă și politică până în pânzele albe. Kovesi are puterea de a o face, pentru că jocul este inegal. Ziariștii scriu articole, apar la emisiuni, se exprimă pe rețelele sociale, iar Kovesi ascultă telefoane, face dosare sau amenință că urmează să facă dosare. Așa cum s-a întâmplat și în dosarul Antenei 3.

AUDIEREA LUI FLORIAN COLDEA a detonat originea controversată a BINOMULUI. Editorial de DAN ANDRONIC

DATA: duminică, 18 martie 2018

Florian Coldea și efectul pervers al audierii sale la Comisia SRI. Multă lumea s-a întrebat ce s-a întâmplat de ne-am trezit vineri seară cu un comunicat din partea Președinției României pe tema protocoalelor secrete încheiate de SRI cu Ministerul Public, DNA și alte câteva zeci de instituții publice, prin care se stabileau modalități de schimb de informații, echipe comune, sau mai știm noi ce.

SEBASTIAN GHIȚĂ continuă dezvăluirile. ION CRISTOIU a obținut de la cel mai căutat român o CONFIRMARE SENZAȚIONALĂ

DATA: luni, 12 martie 2018

Sebastian Ghiță i-a acordat, la Belgrad, un interviu de peste patru ore lui Ion Cristoiu pe care l-am filmat și înregistrat. Acesta va fi difuzat începând de săptămâna viitoare, atât în format video, cât și în ediția de print a Evenimentului Zilei. Întrucât suntem de-abia într-o fază incipientă a montajului, nu vă pot spune dacă va avea 4 sau cinci episoade. Potrivit estimărilor noastre, miercuri seara urmează să difuzăm prima parte a interviului.

Cazul evacuării Antena 3 și o convorbire telefonică cu generalul SRI Florian Coldea. OPERAȚIUNEA „NOI SUNTEM STATUL!”

DATA: miercuri, 07 martie 2018

Antena 3 și povestea evacuării. Implicarea unor înalți funcționari ai Statului. Este o poveste pe care am evitat să o transmit public până acum, o fac cu oarecare strângere de inimă, dar cred că este un moment bun pentru a mai înțelege o bucățică din ceea ce am denumit Deep State, sau Operațiunea „Noi suntem Statul!”.

PENTRU CINE BAT CLOPOTELE ÎN PSD? Puciul anti-Dragnea și șansele de supraviețuire ale liderului PSD

DATA: luni, 05 martie 2018

Înaintea Congresului PSD de la sfârșitul săptămânii viitoare, se lansează scenarii de puci, prin care conducerea partidului ar urma să fie preluată de la Liviu Dragnea de un alt lider. O ipoteză susținută de o mică (dar gălăgioasă) grupare din PSD care are puține șanse de reușită. Pentru că, în primul rând, n-am aflat cine-i acel lider.

Primăriţa Firea a avut dreptate să închidă şcolile şi să ţină copiii acasă

DATA: vineri, 02 martie 2018

Ca unul care a mers în fiecare dimineaţă, la prânz şi seara cu maşina prin Bucureşti, pot să vă spun că decizia Primarului General, Gabriela Firea Pandele, de a închide şcolile timp de o săptămână mi s-a părut foarte insipirată.

Klaus Iohannis îi va ține spatele lui Kovesi

DATA: joi, 01 martie 2018

Klaus Iohannis nu o va revoca pe Laura Codruța Kovesi. În ciuda ultimelor interpretări pe care le-am văzut referitoare la obligația președintelui României de a emite decretul de revocare a procurorului șef al DNA. O interpretare care pare să pună răbdarea și nervii analiștilor și politicienilor la grea încercare.

Evenimentul ISTORIC. În 1918, Iuliu Maniu a pus VIENA sub ocupație românească

DATA: joi, 01 martie 2018

Evenimentul Istoric vă prezintă în primul număr o poveste românească din 1918 și câteva documente inedite referitoare la un fapt istoric mai puțin cunoscut. Modul în care capitala Imperiului Austro-Ungar, Viena, a fost sub protecția soldaților români timp de 55 de zile, care au asigurat ordinea militară într-un oraș sfâșiat de rebeliune și jafuri. Personajul istoric care a fost piesa centrala se numea Iuliu Maniu. Un mare om politic român, unul din pilonii Marii Uniri.

Evenimentul Istoric: CEAUȘESCU ÎI SPIONA PE RUȘI! Istoria UM 0110, celebra unitate a SECURITĂȚII, documente inedite și mărturii

DATA: sâmbătă, 24 februarie 2018

Evenimentul Istoric, revista dedicată evenimentelor importante din istoria României, dar și cea universală, a publicat în primul număr un amplu dosar dedicat modului în care Ceaușescu a contracarat spionajul sovietic. Cu ajutorul unor documente de arhivă, pe baza unei documentări ample, este descrisă istoria și acțiunile acestei unități a Securității. Cumpărați Evenimentul Istoric de la chioșcurile de difuzare a presei ca să aflați mai multe lucruri inedite din Istorie. Numele lui Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Marin Pancea, Ioan Olteanu, Valter Roman, Silviu Brucan, mulți alții erau vehiculate în discuțiile pe care le-am avut în cadrul documentării acestui material.

Pagina 2 din 55