EVZ

Autori

Autor: Alecu Racoviceanu

Adevăruri grele despre SCANDALUL SPP. Lupta cu PSD şi ROLURILE JUCATE de Iohannis, Ponta, Grindeanu și Tudose

DATA: marţi, 06 februarie 2018

E pasionant războiul pe care îl duce PSD, grupat, normal, în jurul liderului său, Liviu Dragnea, cu generalul Lucian Pahonțu și implicit cu SPP, serviciul secret condus de general de aproape 13 ani. Pare o furtună nouă în paharul de apă pe care-l considerăm țară, dar nu e deloc așa.

ALEȘII lui Gorbaciov. Cei doi NOMENCLATURIȘTI care ÎL SĂPAU pe CEAUȘESCU și LEGĂTURILE lor cu MOSCOVA. Documente CIA

DATA: vineri, 02 februarie 2018

Un memorandum înaintat șefului CIA, în aprilie 1986, îi indica drept posibili conducători ai României pe Ion Iliescu și pe Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării ceaușiste și fost primar al Bucureștiului

Neagu Djuvara, în arhivele CIA. Agenţii americani ŞTIAU ŞI CE SALARIU avea istoricul. Dosar de SPIONAJ LA NIVEL ÎNALT

DATA: marţi, 30 ianuarie 2018

Numele românului apare în 4 cablograme desecretizate de serviciul secret american. În una dintre ele, din 1949, Djuvara este descris ca un tânăr cu „tendințe legionare”, dar e considerat cea mai de încredere persoană dintre românii aflați în exil în Franța acelor ani.

Donald TRUMP, BOR și „Marșul pentru Viață”. Demonstrația de la Washington, deschisă de un înalt ierarh ortodox. Mesajul Patriarhiei Române

DATA: vineri, 26 ianuarie 2018

Prezentând evenimentul, agenția Patriarhiei Române anunță că „Marșul” ajunge în țara noastră pe 24 martie. Pentru prima oară după 45 de ani, un președinte al SUA în funcție a salutat evenimentul

COMUNIȘTII îi PĂCĂLEAU pe SPIONII americani. DEZVĂLUIRI. Telegramă CIA PLINĂ de GREȘELI despre Sadoveanu, Petru Groza, Ana Pauker și Gheorghiu-Dej

DATA: joi, 25 ianuarie 2018

Telegrame de spionaj care conțin informații false sau care nu s-au confirmat. Un astfel de exemplu e o telegramă transmisă de rezidența de la București către centrala CIA pe 28 iunie 1951. Textul cuprinde date false, previziuni care nu se vor confirma și informații culese probabil destul de dificil de la persoane care pretindeau că au legătură cu aparatul central al conducerii de partid.

CIA DEŢINEA INFORMAŢII despre felul în care CEAUŞESCU, Gorbaciov şi alţi grei ERAU IRONIZAŢI LA NIVEL ÎNALT. Documente desecretizate

DATA: marţi, 23 ianuarie 2018

În perioada comunistă bancurile erau cei mai buni prieteni ai omului de rând. Poate chiar singurii săi prieteni. Există adevărate studii despre rolul bancurilor în perioada de dictatură.

Tudose, găina care se crede satâr, dar are capul pe butuc

DATA: luni, 22 ianuarie 2018

În ultimul timp am văzut foarte multe știri despre Niculae Bădălău, președinte executiv al PSD. Ba e liderul răzvrătiților din partid, ba e cel mai fidel colaborator al lui Liviu Dragnea.

Ciolacu, DOBORÂT de oamenii lui Dragnea. „VÂNĂTORII”, în cătarea „PESCARILOR”. SCENARIUL EXECUȚIEI unui VICEPREMIER din Cabinetul Tudose

DATA: sâmbătă, 20 ianuarie 2018

În ședința de executare a lui Mihai Tudose, pesediștii și-au vărsat năduful și asupra persoanelor pe care le bănuiau că aveau influență asupra premierului, făcându-l să nu se mai înțeleagă cu restul membrilor de partid.

CIA confirmă: Regele Mihai, presat să denunțe abdicarea. Avea rost?

DATA: luni, 15 ianuarie 2018

Când istoricul Florian Banu ne-a transmis telegramele descoperite de domnia sa între documentele arhivate de Agenția Centrală de Informații (mai cunoscută după inițialele din engleză – CIA) primul impuls, după ce le-am lecturat, a fost să îl sun pe colegul și prietenul meu Florian Bichir și să îi spun că, uite, documentele declasificate de americani îmi susțin mie teoria că Regele Mihai nu a plecat din țară cu averile descrise în cărțile de istorie redactate înainte de 1989.

ÎNCĂIERAȚI de un șef de SERVICIU SECRET. Culisele plaselor întinse de Tudose - „prietenul pedofililor” și Carmen Dan – „ministru mincinos”

DATA: vineri, 12 ianuarie 2018

Miercuri, o țară întreagă a fost martora unui joc politicianist, în care a fost prins și un șef de serviciu secret. Jocul a avut asigurat un public uriaș, pentru că oamenii sunt pe bună dreptate indignați și speriați de amploarea cazului ”Eugen Stan – polițistul pedofil”.

Pagina 4 din 40